M-am mutat!

Ar trebui ca în 6 secunde să fii redirecţionat automat. În caz contrar accesează
http://www.injineru.ro/
şi actualizează-ţi bookmark-urile.

Tuesday, August 31, 2010

Opreşte Doamne clipa cu care măsori eternitatea!

Cu voinţa treci şi munţii. De ce spun asta? Pentru simplul motiv că eu cu fizicul meu derutant am reuşit să urc pe cel mai înalt vârf muntos din frumoasa noastră ţară: Moldoveanu (2544m). A fost una dintre puţinele probe de rezistenţă psihică şi fizică la care am fost supus de foarte multă vreme încoace. Cu toate astea acum nu vreau să mă plâng ci doar să vă arăt cât de frumos poate fi muntele şi oamenii care ajung acolo şi aici nu mă refer la cei care dau 30 de lei ca să ajungă la Babele cu telecabina. Să începem, zic.
Pentru început câteva detalii de ansamblu: excursia a durat 3 zile de vineri dimineaţa până duminică după amiază. Traseul a fost variat şi ca aspect şi ca greutate astfel am umblat şi pe pante abrupte pline de pietre dar şi pe cărări line cu iarbă şi ceva flori. Am prins şi ploaie şi vânt dar şi soare dogoritor. Acum să pornim la drum.
Ziua 1- Vineri
Am plecat cu maşina din Braşov până la Sâmbăta sus la o păstrăvărie (cine a mai fost pe acolo ştie). Cum viciul nu ţi-l laşi acasă chiar dacă pleci pe munte am fumat rapid câte o ţigară şi la 7:15 dimineaţa am luat-o la pas spre cabana Sâmbăta. Traseul până acolo l-am descris deja o dată deci nu are rost să vă mai bat capul cu el. Am poposit la cabană preţ de o cană cu ceai din plante de pe munte (2lei) şi o papară cu cârnăciori (8 lei). Am mai bătut vreo două cuie la coşciug şi am pornit spre căldarea glaciară Fereastra Mare. De sus pare un traseu liniştit cu poteci accesibile şi pante line dar când îl urci... ioi te termină fizic. Mi-au sărit ochii ca la melc de atâta urcat. Când credeai că mai ai doi paşi şi ai scăpat se ivea iar o potecuţă plină de bolovani pe care trebuia să o parcurgi urcând. Am găsit tufe întregi de mure proaspete care au fost un adevărat deliciu în pauzele pe care le-am făcut pe traseu.
După multe ore de mers am ajuns sus. Chiar dacă până în acel moment am crezut că mor de oboseală şi de durere de spate toate au trecut ca prin minune când am lăsat rucsacul din spate şi m-am uitat de unde am venit. Am împietrit de uimire pentru că nu mai văzusem aşa ceva vreodată. Valea te face să-ţi imaginezi cum s-au topit gheţarii care au stat cuminţi acolo acum jde mii de ani. E fapt dovedit: natura e cel mai tare arhitect de peisaje. Singurul lucru care a putut să mă scoată din starea în care eram a fost stomacul care urla ca din gură de şarpe că e gol.
Cât timp am pregătit masa am zis să fac vreo câteva instantanee mai ales acum că am obiectiv tele nou. Am scos aparatul din husa care era în plasa din rucsac, l-am pornit, am focalizat undeva departe, am apăsat pe buton şi am luat aparatul de la ochi ca să văd preview-ul moment în care am rămas mut... de data asta de ciudă pe display-ul aparatului scria: ''NO CF CARD INSERTED''. Ce zici maică? Cum adică? Deschid uşiţa de la slotul de card şi observ cu stupoare că aparatul meu nu e prost şi spune adevărul... cardul era acasă cuminte în card reader. Dumne şi altaru' cui te-a făcut aşa de prost. Cum mă să cari ditamai aparatul cu tine şi să nu poţi face cu el că nu te-a dus capul să-ţi faci un checklist. Morala de aici întotdeauna când plecaţi undeva verificaţi de două ori dacă nu aţi uitat ceva acasă, nu de alta dar aşa o să vă pară de rău... Noroc cu Horaţiu care avea aparatul la el cu tot cu cardul de memorie. Desigur din acest punct toate pozele au fost făcute cu aparatul lui.
După ce m-am liniştit am schimbat golul din stomac cu ceva mâncare şi ne-am întins o ţâră pe izoprene ca să ne mai odihnim mintea şi ciolanele obosite.
Gata pauza că mai este o grămadă de mers şi vine imediat seara mi-a zis o voce din cutia craniană. Astfel ne-am strâns lucrurile şi ne-am urnit din loc. După alte câteva ore de mers (urcat şi coborât) am ajuns undeva pe la ora 8 pe Muntele Rău al cărui nume nu cred că a fost pus la întâmplare. De jur împrejur erau numai vârfuri şi creste eram astfel expuşi vântului care începuse să bată cu putere.
Capul meu sec pe alocuri a propus să rămânem acolo în vârf de munte pentru că: 'Uite coaie ce privelişte pixdă avem!!!'. Horaţiu care mai fusese în situaţii de genul a refuzat dar după ceva insistenţe şi teorii fizice ciudate legate de traiectoria curenţilor de aer a cedat:) Pe jos era făcut un fel de adăpost din pietre care am crezut că ne va proteja cortul de vântul puternic. NOT! Iadul s-a dezlănţuit rapid şi cortul pe care d-abia îl instalasem gemea de la presiunea pe care vântul i-o aplica constant. La început l-a deformat dar cum asta nu era suficient a început să-l şi deşire. L-am legat cu coarda ca să nu plece din loc şi l-am ţintuit locului cu bolovani, mulţi bolovani. În cort atmosfera era tensionată: mie mi se rupea că nu înţelegeam pericolul la care ne-am expus iar Horaţiu făcea spume la gură că s-a luat după mine şi a pus cortul în vârf de munte. Cu speranţa în suflet că nu are ce să se întâmple rău amestecată cu vreo două gâturi de vişinată şi oboseală am luat somn....

Ziua 2 -  Sâmbătă
A venit dimineaţa şi cortul nostru deşirat de fel stătea încă în picioare. Avea vădite semne de oboseală şi se vedea clar pe el că toată noaptea a fost biciuit de vântul necruţător. Am fumat o ţigară (fără cafea :( ) ne-am strâns lucrurile şi am pornit la drum. Ţelul nostru era la 3 creste depărtare. Am urcat şi am coborât pe creste fantastice limitate de văi abrupte şi ameninţătoare. Am mai făcut câte o poză două ba cu un lac ba cu o limbă de pietre aşternute frumos ca un covor roşu pentru cei ce îndrăznesc să-l păşească. Pauzele au fost mai rare acum pentru că şi traseul a fost mai blând cu picioarele noastre. Cu toate astea nu am putut scăpa de o durere infernală de spate datorată greutăţii rucsacului. De fiecare dată când nu vedeam ce este după o margine speram ca acolo să fie vârful şi implicit finalul traseului... mă înşelam amarnic ca un însetat în deşert ce vede oaze cu apă. După mai multe ore de mers de pe una din creste se vedea în vale o căsuţă mică şi roşie: refugiul Viştea. În momentul ăla parcă mi-a plecat toată oboseala din corp şi am început să merg cu sârg la vale. Nu mai are rost să vă spun că m-am bucurat ca un copil în momentul în care am ajuns la refugiu, am lăsat rucsacul jos, m-am pus pe un bolovan şi mi-am aprins o ţigară. Din dreapta a apărut o oală de ceai bun din plante. Surprins puţin de gestul tipului am băut din licoarea aromată. Ulterior am aflat că aşa se face pe munte unde-s mai mulţi la un loc. Împarţi ce ai cu ceilalţi pentru că astfel poţi să-i ajuţi. De exemplu ceaiul acela a fost o binecuvântare pentru cavitatea mea bucală:). Ceasul arăta ora 11:30. Am decis să mai zăbovim până la 14:00 pentru că nu avea rost să fugim repede pe vârf nu de alta dar nu pleca de acolo. În intervalul ăsta am cunoscut oameni noi, am legat prietenii şi am povestit verzi şi uscate cu toţi. Libertatea pe care ţi-o oferă la acest capitol muntele nu se compară cu nimic.
Unul dintre cele mai necesare lucruri pe munte e apa pe care trebuie să o cari dacă nu ştii izvoarele din zonă sau acestea nu există. Din fericire la refugiu era un râu de unde puteai să-ţi umpli sticlele. Toată afacerea te costă aproximativ 40 de minute din care 10 sunt alocate doar procesului de umplere.
În fine după ce ne-am îndestulat cu mâncare, mi-am băut celebra cafea cu vişinată şi am mai bătut nişte cuie la coşciug am plecat spre vârf. Fără greutate în spate (lăsasem rucsacele în refugiu) ne-am mişcat repede. Senzaţia de pe care ţi-o oferă urcatul pe Viştea spre Moldoveanu e unică. Dacă e vânt puternic urci în 4 labe, te caţeri pe stânci şi te uiţi cum în spatele tău refugiul se micşorează până la dimensiunea unui punct. În faţă vârful Moldoveanu te aşteaptă... nu mai ai răbdare şi nu ştii cum să faci să ajungi mai repede acolo... minutele trec, paşii-ţi sunt din ce în ce mai grăbiţi până când..VICTORIE! Ai ajuns. Te întorci la 360 ca să-i alimentezi retinei setea de frumos. Soarele cade pe piscuri inundându-le de lumină, norii se amestecă în căldarea glaciară ca un imens bol de spumă de albuşuri care la intervale dă pe afară şi inundă valea delimitată de creastă...MAGNIFIC!
Sunt deasupra tuturor, sunt un moldovean pe Moldoveanu.
Opreşte Doamne clipa cu care măsori eternitatea! stă scris pe o cruce. Câtă dreptate putea să aibă Blaga când a spus asta. Citatul se potriveşte ca o mănuşă cu atmosfera de sus.... dacă nu ar fi alţii ca tine acolo ai crede că totul stă în loc. Doar vântul ţine morţiş să se împotrivească vorbelor şi-ţi biciuie faţa. E rece şi parcă vrea să te dea jos de acolo ca să-l laşi pe Moldoveanu să se odihnească.
Nu mi-am lăsat nimic pe acolo pentru că nu am avut ce. În schimb am văzut poposind pe piatra de la baza stâlpului: bani, un bocanc, abţibilduri, aspirine (astea în caz că te ia răceala subit).
L-am lăsat să se odihnească şi am pornit spre refugiu. În minte încă îmi mai stă pironită de un neuron imaginea munţilor semeţi ce au încercat fără succes să ajungă la înălţimea Moldoveanului.
S-a lăsat seara şi după ce am ajuns la refugiu ne-am întins cu nişte prieteni din Bucureşti la vorbă. Ei făceau toată creasta din direcţia opusă. Urmau dimineaţă să plece pe drumul pe care noi am venit. La un moment dat la câţiva metri de refugiu s-a aciuat un ţap frumos care spre încântarea lui Horaţiu a stat să fie imortalizat.
Am râs, am glumit şi într-un final de la căldura sacului de dormit m-a furat somnul

Ziua 3 - Duminică
După somnul odihnitor de cu seară dimineaţa eram mai proaspăt decât colţul ierbii din faţa refugiului. Desigur primul lucru a fost cafeaua şi ţigara şi cafeaua de dimineaţă urmate de ceva mâncare. În refugiu era cald şi bine, afară vremea se urâţise nu de alta dar nu puteam să ne bucurăm de 3 zile consecutive cu soare. Ne-am strâns lucrurile, am făcut curat şi am lăsat câte ceva util pe acolo. Dacă până atunci eram nervos că duc în spate o geacă inutil de grea al cărei scop precis nu-l găseam (vorba aia e cald de mori afară şi tu umbli cu geaca de iarnă în rucsac) când am văzut vremea de afară mi-am schimbat părerea. Deasupra norilor atmosfera era umedă şi rece deci sub ei sigur ploua. M-am echipat conştiincios şi am plecat la drum. Într-adevăr după ce am coborât sub nori s-a pornit ploaia. Valea Viştei nu e foarte primitoare nici pe timp frumos cu atât mai puţin pe ploaie. După prima oră de mers în bocanci era piscină, picioarele începeau să stea la murat. Ca şi Valea Sâmbetei Viştea era presărată cu bolovani care mai de care mai ameninţător la adresa picioarelor tale.
Pe la jumătatea văii am văzut ceva incredibil de frumos pe care din păcate nu l-am pozat pentru că ploua destul de tare. Una dintre pietrele mari care căzuse de pe versanţi fusese cioplită de vreme şi arăta ca Sfinxul din Bucegi numai că la o scară mai mică. Ne-am continuat drumul printre pietre şi stânci până când am ajuns într-o vale înşelătoare. Spun asta pentru că de sus părea lină şi uşor de parcurs iar de unde eram noi se vedea clar că nu e primitoare. În fine după multe ore de mers la pas susţinut, de apă în ghete şi de căzături pe ici pe colo care desigur au lăsat urme în picioarele noastre am ajuns la un semn care ne-a cam dat peste cap: 9km până la oraşul Victoria. Eram destul de obosit, ud până-n măduvă şi disperat că nu se mai termină o dată ploaia vieţii. Până la urmă ne-am afundat în pădure pe drumul forestier din dotare şi am continuat să mergem sperând că supliciul nu avea să mai dureze prea mult. Chiar dacă a părut o eternitate până am intrat în primul sat senzaţiile pe care le-am încercat în momentul în care m-am pus pe o bancă şi m-am schimbat nu pot fi egalate de nimic.
Reuşisem... am urcat şi coborât cât pentru un an de excursii dar am izbăvit. Simt că am realizat ceva, că am reuşit să-mi educ voinţa ca să pot continua. De multe ori am vrut să renunţ dar nu m-am lăsat pentru că ştiam că-mi va părea rău.
Acum stau la muncă, mă uit pe geam la vremea mohorâtă şi îmi aduc aminte de ce aventură am avut parte. Sunt un moldovean care a ajuns pe Moldoveanu....
P.S. Toate pozele pot fi văzute în albumul de pe Picasa

3 comments:

  1. Buuun, deci m-am uitat la poze cu un mare n od in gat, mah zevzecule, da cand mai ai ashea porniri d'astea, sa nu dai si tu un anunt, un post acolo cu : ma duc pe VF Omu :))) stai ca era din alta melodie...:)) Is suparati pi tini. PUNCT!

    ReplyDelete
  2. =)) am scris într-un comentariu pentru Draw for Joy că plec pe Moldoveanu:) n-ai fost pi fazî:)
    te-ar interesa o mini excursie pi munti că eu merg mai tot timpul?

    ReplyDelete
  3. Buuun, deci m-am uitat la poze cu un mare n od in gat, mah zevzecule, da cand mai ai ashea porniri d'astea, sa nu dai si tu un anunt, un post acolo cu : ma duc pe VF Omu :))) stai ca era din alta melodie...:)) Is suparati pi tini. PUNCT!

    ReplyDelete

Comenta-mi-aţi