M-am mutat!

Ar trebui ca în 6 secunde să fii redirecţionat automat. În caz contrar accesează
http://www.injineru.ro/
şi actualizează-ţi bookmark-urile.

Sunday, September 5, 2010

Uşoară de seară

E 12:17 şi până acum o oră am dormit. Acum stau şi mă gândesc ce anotimp mi s-ar potrivi cel mai bine, iarna e prea frig dar e frumos afară, primăvara e mirifică dar de cele mai multe ori răcoroasă şi umedă ca o scoică neprimitoare, vara toridă şi moleşitoare iar toamna la fel de rece şi umedă ca primăvara cu diferenţa că totul moare. Primăvara e verde şi parfumată, vara nu văd culorile din cauza soarelui, toamna întunecată dar afişează culori pe care nicio pensulă nu le poate reproduce, iar iarna parcă  a uitat cu totul de culori. Mi-ar plăcea să pot lua câte o lună din fiecare anotimp şi să-l creez eu pe al meu aşa cum îmi place. Aşadar e musai să fie călduţ afară aşa cât să te simţi bine în tricou şi şort, să plouă doar atunci când vreau eu, neapărat zăpadă pe pârtii iar pe munţi să poţi găsi în funcţie de altitudine toate anotimpurile din care am furat lunile. Ce mişto ar fi să te duci la 1000 de metri şi să fie vară, de la 1500 pân' la 2000 toamnă etc. aţi prins ideea. Din păcate astea-s iluzii şi nici măcar buruienile nu ţi le pot recrea. Afară e toamnă, în casă e frig, afară sunt nori, în casă e fum, afară plouă, în casă picură prin acoperiş, afară bate vântul, în casă se zguduie geamurile, afară e urât, în casă e şi mai urât.
Nu mi-e somn, am dormit deja prea mult şi cu toate astea m-aş ascunde sub pătură la căldură cu un film prin care să mă uit şi un pahar de vin. Mi-ar plăcea să plec aşa hai hui, să  fug de toamna asta urâtă....
Vă las cu o melodie care sper să nu vă schimbe starea de spirit

6 comments:

  1. Cine te inspira nene, esti maxim! :) Ce poate face somnul din om! :P

    ReplyDelete
  2. Săr'na:D habar n-am cine mă inspiră:) şi nu e dracena (sau cum s-o scrie) din cameră:)

    ReplyDelete
  3. mergi si bantuie strazile!
    nu e nimic mai misto decat strazile ploate cand incerci sa te bagi mai tare in geaca sa nu iasa tot sufletul tau din tine din cauza frigului...
    strazi intunecate si pustii...
    mai calm nu exista
    TB

    ReplyDelete
  4. am făcut-o şi p-asta dar la podul de la triaj am fost atacat cu sălbăticie de nişte pisici care lătrau.... nimic nu mai e calm în oraşul ăsta tibi.. .nimic.. nici măcar ză pussies:)

    ReplyDelete
  5. mergi si bantuie strazile!
    nu e nimic mai misto decat strazile ploate cand incerci sa te bagi mai tare in geaca sa nu iasa tot sufletul tau din tine din cauza frigului...
    strazi intunecate si pustii...
    mai calm nu exista
    TB

    ReplyDelete
  6. Săr'na:D habar n-am cine mă inspiră:) şi nu e dracena (sau cum s-o scrie) din cameră:)

    ReplyDelete

Comenta-mi-aţi