access denied content filter

sau cum să-l ţii pe sclav în lesă...

După un sfârşit de săptămână extins (a început joi şi s-a terminat marţi:D) udat din belşug cu ploaie, băutură şi muuuultă voie bună (moldoveanul a fost la nuntă) am revenit la locul de eternă suferinţă numit de unii muncă. Poate nu ar fi fost o zi cruntă dar alături de durerile de la mansardă şi starea de somnolenţă am avut parte de o surpriză. Urmăresc de ceva vreme un blog interesant unde autoarea postează imagini făcute cu mânuţele ei. Azi am vrut să intru ca să văd dacă cineva a postat vreun reply la unul dintre comentariile mele şi am fost întâmpinat de frumoasa pagină de la începutul post-ului care îl citiţi acum. Mă rog e doar bucata care mă interesează că doar nu era să vă arat toate bălăriile pe care le am deschise. Ideea e alta, nu înţeleg genul ăsta de activitate. Ai un angajat X care-şi face treaba la timp şi bine. X din când în când accesează o pagină de pe internet cu conţinut perfect legal care nu violează mai ştiu eu ce legi. De ce trebuie să-i tai cele 10 minute de Humor/Jokes? Nu e ca şi cum X ar descărca porn de pe torenţi şi cu toate astea access denied you fuckin' piece of slave! Citeam acum ceva vreme un articol pe tema asta (paradoxurile comunismului parcă se numea) şi a multor alte chestii pe care pe lângă faptul că le acceptăm le mai şi îmbrăţişăm cu o idioţenie ieşită din comun pentru că AŞA E NORMAL! Cum dracului mă să fie normal să fii urmărit ca la securitate. Am auzit că firmele mari care se respectă îşi caută angajaţii pe reţelele de socializare să vadă ce căcat mănâncă şi mai ales în ce cantitate. E normal aşa ceva? Mâine poimâine dai şi tu o bucă în pat şi îl vezi la geam pe unul cu un pahar de plastic care încearcă să-ţi intercepteze discuţia cu partenera (sau partenerul depinde de gusturi). De ce paştele mă-sii nu scriu ăştia în descrierea job-ului pe lângă cuvinte ademenitoare de genul: 'pachet salarial motivant sau colectiv tânăr şi dinamic' şi chestii ca asta: 'vă urmărim activitatea! aveţi grijă ce spuneţi când vă pişaţi sau... ciusi!'. E dreptul meu de comenta, e dreptul meu de a-mi exprima o părere! Şi DA, sunt conştient că e dreptul lor să te concedieze, DAR NU PE CĂCATURI de genul.

cenuşiu

Au venit norii şi o dată cu ei au încetat să mai apară şi lucrurile bune. De fapt au încetat să mai apară lucruri. Nimic nu merge cum trebuie şi totul parcă stă în loc. Te uiţi pe geam şi totul e cenuşiu de parcă natura empatizează cu starea ta. Eşti încarcerat fără voia ta în casă. Ai vrea să ieşi, să evadezi, să laşi totul în urmă şi să-ţi continui viaţa în alt loc, undeva departe. Şi totuşi nu faci nimic, te complaci în starea asta sperând că mâine va fi mai bine. Unii vor spune desigur că „speranţa moare ultima” şi totuşi, mai există speranţă? Personal mă bucur că mai pot zâmbi în ciuda a tot ce se întâmplă în jurul meu. Sunt conştient de faptul că problemele mele nu sunt nici măcar pe jumătate la fel de grave ca ale altora dar... aşa e omul crede că ce i se întâmplă lui e mai rău decât ce păţesc ceilalţi. Până şi faptul că stau în casă după o zi de muncă mă nemulţumeşte. Aş vrea să ies să mă plimb să-mi macin un pic gândurile, să analizez posibilităţi de revenire dintr-o stare care nu mi-e specifică. Mă influenţează vremea. O fi normal? Mă apasă norii grei de deasupra, mă sâcâie ploaia, mă supără frigul. Cândva, demult, credeam că celor dragi mie nu are cum să li se întâmple ceva rău şi cu toate astea n-au scăpat. Dumnezeul vostru cică mă pune la încercare dar oare cum poţi crede în existenţa cuiva care trece drept fiinţa supremă, bună care şi-a făcut un obicei prost din a chinui oameni. Cei care cred îşi dau singuri cu firma-n cap în momentul în care şi-o iau şi ei la rândul lor pe cocoaşă. Aud scuze imbecile de genul: „mă pune la încercare” sau „sigur ai făcut tu ceva rău de ţi se întâmplă asta”. Minciună! Dezamăgire! am fost învăţat că în momentul în care îi ceri ceva serios şi îţi doreşti cu toată tăria acel lucru el te ajută. Cei care mi-au zis asta sunt mai mult ca sigur că nu se credeau nici pe ei. Speri până în ultima clipă că va fi bine dar nu e aşa. Cu toate astea mă gândesc la cât de plictisitoare ar fi viaţa dacă nu am avea necazuri pe cap. Să trăim într-o Utopia unde totul e frumos şi verde şi mereu proaspăt, un Eden în care evele să nu cunoască ruşinea şi adamii să fie sinceri. O iluzie idioată şi fără pic de substanţă. Mai bine e aici unde la intervale regulate totul trebuie să o ia razna, atât de razna încât să te facă să te întrebi de ce sunt eu eu şi mai ales de ce aici? Norii vor trece şi lucrurile vor reveni la normal sunt sigur de asta. Până atunci linişte şi pace.

what's on your mind?

Mda... a venit iar vinerea. A mai trecut o săptămâna şi vor mai trece multe de acum încolo important e să rămâi cu ceva. E ca aia apa trece pietrele rămân. Desigur în loc de pietre putem pune perle şi nu din alea din scoică ci din alea de le auzi la prieteni. Spre exemplu ieri am aflat că un prieten are un fetiş legat de perciuni. Era ceva interesant că doar e inginer: tragi nu ştiu cum de perciunii fetii, se deschide nu ştiu cum gura... chestii d-astea, restul vă las să vi-l imaginaţi. M-am luminat în momentul în care mi s-a zis că nu contează cum spui atâta timp cât tu ştii la ce te-ai referit adică dacă zici, ca fată, că la mine în baie e un ditamai sparanghelul intri la bănuieli nu? ei bine sparanghelul din poveste este un păianjen... Ştiu pare greu de imaginat cum o chestie cu şpe picioare se poate transforma în ceva cu alură penisistică. Pe acelaşi principiu putem spune la îngheţată biscuiţi sau la perciuni pleoape. În fine, e vineri, deci trebuie să avem o melodie. Cea de azi este specială pentru că e de fapt o propunere a unei prietene deci nu-mi pot culege laurii pentru că aş fi descoperit-o eu. Mulţumesc Ema.

dacă te-aş prinde-ntr-o zi...

Orice ştie că lunea sucks când eşti la muncă. Sentimentul ăsta de săckuială continuă cu nesimţire până vineri când deja totul devine ok o dată cu apariţia weekendului. Cum azi e marţi desigur că it sucks:) În cazul ăsta mai dai şi tu cu ochiul pe net ca să dessăckuieşti ziua.
Pe un blog ce-mi place mult am dat peste un desen drăguţ din cale afară care m-a emoţionat. Mi-a adus aminte de momentul când eram în stare să-mi vând sufletul ca să fiu alături de cea pe care o iubeam. În perioada aia mă gândeam de multe ori dacă este posibil aşa ceva, dacă cineva ar face asta pentru mine, dacă eu aş face asta pentru cineva. E 11.05.2010 şi încă mai aştept...

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
  şi ţi-as săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teama să nu-mi striveşti sărutul?

ciocănirea titanilor

E 1 noaptea şi eu m-am întors de la cel mai mişto film pe care l-am văzut vreodată... NOT! Doamne ce porcărie, ce condiţii pe scurt, ce căcat. Ciocănirea titanilor sau cum să rămâi prost şi virgin pe pământ după ce ai mers cu Pegasul. Un film de o mare inutilitate cinematografică. Au stricat ăia pelicula degeaba, cel puţin ăsta e punctul meu de vedere.
Totul a început frumos în faţă la Real cu o ţigară (probabil cel mai bun lucru în seara asta după berea rece). După un timp am intrat în sală şi mi-am luat locul aşteptând să văd un film acceptabil sau măcar să fie ceva atmosferă în sală. Nu a fost să fie deoarece Cityplex-ul s-a gândit că ne e frig şi ne-a băgat în mădulare 30 de grade de-mi venea să-mi dau tot jos (nu am făcut-o ca să nu plece lumea acasă desigur). Revenim, începe filmul. Un sicriu mişto, un bebe, o tipă (bună dar moartă din păcate), un moş, o barcă, ceva cer pe deasupra şi niscaiva apă pe jos. Nimic anormal până aici. Ia moşu' copilul şi-l creşte ca şi cum ar fi al lui dar undeva greşeşte pentru că tânărul ajuns la vârsta pubertăţii nu are chef de sex şi alte alea. El vrea să se răzbune pe Hades păduchiosul iadului că i-a zăpăcit familia când era mic. Din această cauză au dispărut subit toate ţâţele de pe marele ecran şi nimeni, nici măcar Pegas nu a mai avut voie să gândească în această direcţie. Mă rog o serie de întâmplări se perindă prin faţă dar... eroare... imaginea e difuză ca şi cum filmul era proaspăt tras de pe torenţi. Aceasta combinată cu cele 30 de grade şi „calitatea” filmului m-au împins spre un somn adânc (mai rău ca ăia 80+). Probabil toate scenele cu un strop de nuditate s-au consumat în timpul somnului pentru că o dată trezit îl văd pe Perseu care are de ales între a merge lângă tacsu' sus acolo pe Olimp unde mai mult ca sigur ar fi găsit ceva de fu*ut sau să rămână ca un lăbar ereditar pe pământ să o miroasă sub fustiţă pe frumoasa Andromeda. După cum era de aşteptat fraierul emisiunii alege să rămână lache flauşache pe pământ sperând că aia o să şi-o pună cu el la un moment dat. Ia-ţi gândul fraiere şi treci de-i dă în cap că mai mult nu eşti în stare... ai demonstrat-o tot filmul. Sincer... au fost cei mai pierduţi 16 lei pe care i-a dat un prieten pentru mine (mulţumesc Adi).
Sfatul meu: Dacă staţi prost cu nervii nu mergeţi la răpciuga asta de film.

Later edit. Mi-am adus aminte de dimineaţă de melodia de vineri pe care de data asta am uitat să o postez. Din acest motiv doar săptămâna asta va fi melodia de vineri spre sâmbătă cu ascendent în sâmbătă. Here it is, enjoy!

nimic nu mă mulţumeşte

Din nou la muncă, din nou plicitseală chiar dacă pe ici pe colo mai apare câte ceva de făcut. Cum de ceva vreme m-am pus rău cu El Padre Grande acesta s-a gândit să-mi dea o mică lecţie. Patru zile la rând a fost frumos afară, chiar un pic prea cald aş putea zice, dar... toate lucrurile bune au un sfârşit mai devreme sau mai târziu. Astfel a toate ştiutorul s-a gândit să mă binecuvânteze local cu niscaiva stropi de ploaie. O iniţiativă bună din moment ce metrul cub de apă e vreo 4 ron, dar nu aşa de bună din moment ce eu am venit iar la muncă cu bicicleta, în pantaloni scurţi şi tricou desigur. În trecut m-aş fi uitat de dimineaţă pe prognoza meteo dar cum de multe ori mi-am cărat umbrela după mine degeaba am renunţat la acest serviciu modern. Acum mă uit pe geam şi îmi dau seama că iar o să ajung ud acasă. Atât de ud încât un ochi antrenat ar zice că am făcut un preludiu cu ploaia. Pentru că, nu-i aşa, la un moment dat răsare şi vorba: 'Bă, să-mi bag p**a în ea ploaie'. Poate că nu aş fi aşa de revoltat dar nu întrevăd nicio şansă ca după ploaia asta să apară un soare frumos care să stea la pozat. În orice caz, primăvara plouă prea mult, vara e prea cald, toamna plouă prea mult din nou iar iarna e prea frig... nimic nu mă mulţumeşte.
Later edit: A răsărit până la urmă meseriaşul:D

sfârşit de săptămână

A mai trecut un weekend, au mai trecut de fapt 3 zile pentru că, nu-i aşa, deja putem include vinerea în weekend (mulţi o fac aşa că nu văd de ce nu aş face-o şi eu). Începând de vineri am fost numai într-o activitate. O scurtă recapitulare nu strică desigur, aşa că vă voi bate la cap cu evenimentele de peste weekend.

Vineri: Muncă desigur dar finalizată cu Masa Critică un eveniment super interesant ce se petrece în fiecare ultimă vineri din lună. Acesta presupune adunarea unei mase de oameni şi când zic oameni mă refer atât la copii de 7-8 ani cât şi la cei mai mari 40+ ce se plimbă cu bicicletele pe principalele artere din Braşov. Totul a decurs ok excepţie făcând momentul când am ajuns acasă şi am deschis congelatorul care era ticsit de câtă „carne” mi-au îndesat şoferii frustraţi din trafic. Sincer cred că îmi ajungea cu succes pentru o ciorbă, două plus ceva tocăniţe şi un desert (sper că există din carne). Cu tot maldărul ăla de mu*****ie aş fi putut să deschid un restaurant cu specific muic-şoferesc.
După asta am petrecut ceva ore în compania lui Wii Fit, tableta magică ce-ţi permite să-ţi lucrezi muşchii dar şi să te mega distrezi. Poate nu aş fi scris despre tabletă dar m-a entuziasmat enorm momentul în care m-am pus pe ea şi mi-a zis că am slăbit. Ba mai mult că sunt în zona OK privind kilogramele. Normal că trebuia şi asta să o dea în bară şi mi-a tuflit un „Îţi mai trebuie -4Kg ca să fii super fit” deci... „cât vrei să slăbeşti şi în cât timp”?. Mi-am pus target un an.. de acum aşteptăm să dispară kilogramele de la sine. Friday over.

Sâmbătă: Simplu ca toată lumea am luat drumul celor fără de frică de carne şi m-am înhăitat cu alţi colegi muncitori la un grătăroi udat din belşug cu bere şi niscaiva ţuică. Locul ales a fost lacul Sfânta Ana, o zonă minunată unde poţi uita de toate problemele şi grijile. Până şi eu care aveam bani în buzunar cum are Sahara apă am uitat de tot şi mi-am pus o dorinţă suflând într-un mic încins: „aşa să-mi fie toate zilele de muncă de acum încolo!!”. Dorinţă stupidă din moment ce mâine (de fapt azi) mă duc la serviciu şi sigur nu mă aşteaptă iarbă verde cu flori şi păsărele alături de mirosuri îmbietoare de mititei şi cârnăciori. Pe lângă mâncare şi relaxare m-am ales şi cu un bronz pe cinste care cred că e mai tare decât cel pe care l-aş fi prins la mare.
Duminică: zi simplă de relaxare, cu încă un mini grătar şi o plimbare pe cinste pe Tâmpa. Un singur eveniment mi-a marcat ziua, în momentul în care coboram un oarecare turist s-a gândit că ar fi amuzant să trimită la vale un bolovan mai inteligent ca el desigur. După cărnurile de rigoare plasate strategic în incinta lui frigorifică mi-am continuat coborârea şi astfel şi ziua.
Sper că la voi a fost la fel de palpitant sfârşitul de săptămână şi a deschis a toate puternicul obloanele ca să vă intre niscaiva soare în suflet şi de ce nu şi în spate.
Peste toate vă recomand o melodie pe care tocmai am găsit-o pe jewtube. Enjoy!