La revedere....

Uite că toamna nu m-a uitat şi după cum mi-a promis a trimis frigul peste mine. Aştept cu nerăbdare să treacă perioada asta pentru că în curând va fi zăpadă şi injinerului îi place să se dea pe schiuri şi să bea vin fiert cu scorţişoară sau ceai cu rom (o bunătate la cabana Postăvaru). Dar până una alta vreau să-i doresc drum bun şi multă baftă unei prietene care pleacă pentru cine ştie cât timp la studii în Italia. Mai mult ca sigur se va descurca şi va face performanţă.
În altă ordine de idei după succesul petrecerii în cinstea lui Jack Daniel azi în acelaşi loc va fi concert Guess Who, băietul care susţine clar şi tare că 'Nu ne-am născut în locul potrivit'. Eu unul d-abia aştept să-l aud live pentru că din studio toată lumea sună bine. Chiar şi injinerul care a cântat odinioară populară s-ar auzi mirific după câteva filtre şi efecte.
Până una alta sper să aveţi o zi frumoasă!
P.S. Pentru că sunt tot timpul cu capul în nori, am găsit un 'club' unde sunt şi alţii ca mine. Dacă sunteţi la fel vă aştept şi pe voi aici

Vinerea tehnologică

Un post scurt de vineri pentru că injinerul are multă treabă şi puţin timp la dispoziţie să o ducă la bun sfârşit. Promit să vin cu un update despre ce s-a mai întâmplat în ultima vreme şi pe unde am mai umblat. Post-ul ăsta îl dedic mamei mele care de azi dimineaţă are cont de Facebook. Felicitări mamă! A reuşit să şi-l facă singură şi de aceea o admir. Dacă acum vreo doi ani primeam un request pe messenger de la ea acum e şi pe facebook. Mai rămâne să-i facă un cont bunicii şi să se apuce de postat reţete:)
Bucuraţi-vă de soarele tomnatic şi cald acum cât mai este prezent. Weekend frumos!

Sunt fotogenic

Bună dimineaţa! Sau nu...
În postul de ieri râdeam că mi-a făcut colegul poanta, azi îmi tremură mâna pe portofel. Injinerul a reuşit să meargă la o şedinţă foto care l-a costat 15 euro... cam scump ar zice unele guri rele dar uite ce frumos sunt. Aşa gânditor la volan... ţi-e mai mare dragul să mă priveşti. La fel au gândit şi camerele: ''Uite ce drăguţ e nenea şoferul ăla....hai să-i facem o poză''. Din păcate o dată cu poza aparatele au făcut şi nişte calcule rapide şi şi-au dat seama că am depăşit viteza cu 8Km/h.
Ghinionul meu e că acolo regulile nu sunt ca la noi. Dacă scrie 50 păi cu 50 mergi, aici ai voie pân' la 59. Acum stau şi mă gândesc dacă până la sfârşitul anului mai apare vreo amendă.
Astrele se pare că-s împotriva mea. Conjunctura berbec taur afectează racul şi-l predispune la amenzi. Azi dimineaţă am plecat la muncă un pic mai târziu motiv pentru care am zis să iau autobuzul. Convins fiind că mai am un capăt de bilet nu m-a dus capul să îmi cumpăr altul şi am aşteptat cuminte în staţie venirea măgăoaiei albe. A venit, m-am urcat, am scos biletul şi... stupoare, pe ambele capete erau semne clare că au fost deja folosite. Mă uit în stânga nimic, mă uit în dreapta control shit fuck e baba care m-a prins şi acum 3 ani în studenţie, îi recunosc mecla acră oriunde aş fi. Mă scotocesc în speranţa că am totuşi un bilet şi mă duc aşa natural spre capătul autobuzului ca să mai câştig un pic de timp. Da ce spun aşa cu vitejie se întâmpla cu tremurat de picioare. Şoferul mergea ca dricul, dădea prioritate la pietoni şi în sensul giratoriu... n-am văzut aşa ceva.. în loc să se grăbească să ajungă mai repede la prima staţie să cobor din oficiu el avea chef de respectat reguli. Picioarele au început să-mi tremure incontrolabil şi-mi era prea cald  dar.. uite staţia. Ţup şi pe jos de aici tată că nu e de bine. Am scăpat de amenda de la RAT dar am primit-o p-astălaltă. Cine ştie ce s-o mai întâmpla până la sfârşit de săptămână....
Vă salută injinerul frumos şi plin de bani ca broasca de păr!

Amendăn

Marţi, cinşpe ceasuri rele şi alte cele nasoale. Desigur ploaie şi un pic frig cu o dâră de soare mânjită pe blocurile din faţa biroului meu de injiner. Ideea e că azi un prieten binevoitor, coleg cu mine de muncă mi-a adus aminte că în cele două săptămâni din germănica am reuşit să-mi fac un cadou: o amendă pentru parcare. Când am primit-o prin sfânta poştă electronică am început să rememorez scena. M-am uitat pe jos, era marcat, m-am uitat în faţă, încă 5 maşini parcate deci... e loc de parcare. Degeaba a venit la mine un bătrânel (care cred că m-a şi turnat ulterior) şi mi-a fluturat în faţă un deget în semn de nu e voie aici, eu aveam marcaje şi semne sfinte că acolo e voie:) Se pare că nu şi uite aşa la două săptămâni după ce m-am întors am primit chestia din poză. Un prieten mi-a tradus drăcia: depăşirea timpului alocat parcării sau ceva de genul. Păi unde pana mea scria că e loc cu parcare limitată. Având în vedere că Koeln-ul este un oraş turistic am pretenţia ca pe stâlpi să scrie chestii şi în engleză. ''Yo mother fucker, you have only 10 minutes to stay here, so do your shit and buzz off''. Ce simplu ar fi. Dar nu că noi suntem nemţi şi ne place cu limba noastră de căcat. Fuşluţing vazdruşţing plm, na întelege inginere ceva.
Acum revenind la prietenul care mi-a adus aminte.... De dimineaţă primesc un mail care suna cam aşa: Servus Alex, vezi că ţi-a mai venit o amendă. Ce pana mea ai făcut frate pe aici. Vă daţi seama că mi s-a urcat sângele în cap că nu mă mai simţeam cu musca pe căciulă. Îi cer cuviincios printre zăce cristoşi şi dumnezei să-mi trimită un scan. El ce face, probabil prăpădindu-se de râs, mă ţine 15 minute pe jar şi-mi trimite mail: uite în ataşament ai copia după amendă. E doar un avertisment pentru viteză, de data asta te-au iertat. Cu mâna tremurândă dau dublu clic pe ataşament (care avea şi nume nemţesc ceva) şi văd asta....

Poftim cultură.:|. Pentru asta promit să-i dau o bere nu de alta dar am râs de mi-au dat lacrimile:)
Acum stau şi mă gândesc dacă pentru parcarea vieţii am dat 15 euro, ultima cât o fi?
Injineru se retrage să facă niscaiva calcule dar vă doreşte o zi fără incidente financiare:)

Uşoară de seară

E 12:17 şi până acum o oră am dormit. Acum stau şi mă gândesc ce anotimp mi s-ar potrivi cel mai bine, iarna e prea frig dar e frumos afară, primăvara e mirifică dar de cele mai multe ori răcoroasă şi umedă ca o scoică neprimitoare, vara toridă şi moleşitoare iar toamna la fel de rece şi umedă ca primăvara cu diferenţa că totul moare. Primăvara e verde şi parfumată, vara nu văd culorile din cauza soarelui, toamna întunecată dar afişează culori pe care nicio pensulă nu le poate reproduce, iar iarna parcă  a uitat cu totul de culori. Mi-ar plăcea să pot lua câte o lună din fiecare anotimp şi să-l creez eu pe al meu aşa cum îmi place. Aşadar e musai să fie călduţ afară aşa cât să te simţi bine în tricou şi şort, să plouă doar atunci când vreau eu, neapărat zăpadă pe pârtii iar pe munţi să poţi găsi în funcţie de altitudine toate anotimpurile din care am furat lunile. Ce mişto ar fi să te duci la 1000 de metri şi să fie vară, de la 1500 pân' la 2000 toamnă etc. aţi prins ideea. Din păcate astea-s iluzii şi nici măcar buruienile nu ţi le pot recrea. Afară e toamnă, în casă e frig, afară sunt nori, în casă e fum, afară plouă, în casă picură prin acoperiş, afară bate vântul, în casă se zguduie geamurile, afară e urât, în casă e şi mai urât.
Nu mi-e somn, am dormit deja prea mult şi cu toate astea m-aş ascunde sub pătură la căldură cu un film prin care să mă uit şi un pahar de vin. Mi-ar plăcea să plec aşa hai hui, să  fug de toamna asta urâtă....
Vă las cu o melodie care sper să nu vă schimbe starea de spirit

Gânduri îngheţate

Brrrr... ce frig al dracului s-a lăsat şi ce-mi mai îngheaţă picioarele sub birou. Da.. a venit toamna singurul anotimp din care iubesc doar mixtura de culori pe care le poţi întâlni peste tot. Galben, portocaliu, roşu şi un pic de verde culori care amestecate îmi excită retina atât de tare încât vărs o lacrimă. Aparatul de fotografiat este de asemenea în extaz.
Azi e şi mai frig (10° pesemne) dar nu dau drumu' la centrală nici dacă mă baţi, mai vreau un pic de căldură naturală. Genul ăla de căldură care nu te toropeşte vara şi care te face să vrei să te plimbi. Genul de căldură pe care l-am întâlnit azi la Oneşti. Yup, am fost în patria mumă să-mi văd persoanele dragi foc: mama, tataia şi mamaia (că tata e în deplasare again:( ). Nu am stat mult ci doar preţ de o vorbă bună, o mâncare decentă la un restaurant frumos şi o plimbare prin minunatul parc. Chiar dacă vântul sufla ameninţător de-mi venea să-i şterg un set de palme imaginare, a fost frumos. Spre deosebire de Braşov acolo deja a început toamna. Cădeau frunzele în parc şi foşnesc a moarte... Raţele de pe lac stăteau înşirate la soare poate poate li se mai încălzeau penele un pic iar eu.... eu visam... Îmi place toamna atunci când nu mă biciuieşte ploaia peste obraji de parcă am făcut vrei faptă rea... îmi place să mă cufund în gânduri şi să-mi fac mini introspecţii...
Aşa aş fi stat azi pe malul Trotuşului cu o carte interesantă în mâna dreaptă şi o ţigară în cea stângă... să-mi fecundeze vântul freza derutantă şi să ascult râul cum curge la picioarele mele. Uneori mi-e aşa dor de locurile alea... De plimbările prin parc şi băile din Trotuş, de roata pe care ne căţăram când eram mici şi făr' di griji, de cireşele de mai de la casa paznicului care de fiecare dată ne fugărea cu vreun obiect contondent în mână, de orele pierdute jucând prinselea pe semne sau cu bicicletele. Mi-e dor să mă întorc la momentele acelea când singura grijă era să nu întârzii acasă ca să nu-mi facă scandal mamaie sau tataie că de „stăteam noaptea brambura pe afară”.
Vreau înapoi la dimineţile urâte de toamnă când, înainte să merg la şcoală, mamaie îmi făcea soldăţei din pâine unsă cu unt. Vreau ceaiul cald din plante culese în timpul verii şi uscate pe mobila veche din lemn dur. Vreau să mă plimb cu autobuzul de Rafo dimineaţa la 7 când nici dracu nu-şi scotea câinele afară dar noi eram trimişi la şcoală.
Nu e corect, de ce trebuie să treacă timpul, de ce cresc şi mai ales de ce se adună responsabilităţile şi grijile? Şi ăsta e doar începutul prietene ar spune unii... aveţi dreptate.
Mă retrag în visare şi vă doresc o vineri fără muncă, griji şi cu soldăţei de pâine de dimineaţă.
P.S. Desigur veţi găsi mai multe instantanee pe feisbuc.

A mai trecut un an

E 1 septembrie şi sunt speriat. Mă gândesc că parcă mai ieri intram pe uşa plantaţiei şi speram să am parte de aceeaşi libertate ca la anteriorul loc de muncă. Nu a fost să fie aşa cel puţin nu la început, reguli peste reguli apăreau de la o zi la alta: nu ai voie să faci nu ştiu, nu e indicat să nu ştiu ce, bla bla bla. Cu toate astea am avut colegi de treabă cu care m-am înţeles din a doua zi (în prima încă ne mai întrebam ce dracu căutăm acolo). Acum e bine... a trecut un an şi sunt mai mare din toate punctele de vedere: am mai multe kilograme, ştiu mai multe chestii, am prieteni... Până la urmă la orice loc de muncă nu cred că este important ce faci ci cu cine. Mediul îl formează pe individ astfel dacă stai numai cu oameni cu capsa pusă vei ajunge şi tu unul dintre ei pentru că inevitabil te schimbă... mă bucur că prietenii mei de la muncă nu sunt aşa. Cu toate astea a trecut cu nesimţire un an de când sunt aici. De când îi fur colegei scaunul când pleacă în deplasare pentru că al ei e mai fain ca al meu, de când stau vara pe terasă la ţigară şi iarna fac oameni de zăpadă tematici, de când colega îmi aranjează biroul în momentul în care nu mă mai văd de hârtiuţe, agrafe, pahare de plastic şi alte cele.
Diseară program artistic la birtul din colţ - mici, cartofi prăjiţi şi bere, ieftin, bun, sănătos.
Mâine iar la muncă: 1 an şi o zi and counting..
Mâine mini vacanţă: pliec la Onieşti să-mi văd muma şi bunicii şi desigur să mănânc cele mai bune bruschete făcute vreodată:D